Pentru că.

          Pentru că suntem în plin sezon de ”pentru că” și-am scăpat teferi de sezonul ”nu știu eu de-astea”, ” așa cevaaa...” și câte și mai câte vreau să scriu niscaiva vorbe cu ”pentru că” ăsta, nu de alta dar vreau să fiu în trend.


Pentru că vin și trec zile de naștere.
Pentru că iarnă și evident frig.
Pentru că am început să urăsc zăpada din cauza pesimismului vostru.
Pentru că răbdare ciuciu. (Cei care mă adaugă în listă doar ca să mă întrebe dacă deranjează...direct OUT!)
Pentru că vin bun, și-o minune de copil.
Pentru că vreau și-mi pasă.
Pentru că mă gândesc dar nu sun.
Pentru că iubesc dar nu spun.
Pentru ca am luat hotărârea de una singură și pe propria-mi răspundere să lucrez de acasă și să stau cu Ilinca și să renunț la bunătate de job cu funcție, salar bunicel și stres pe masură.
Pentru că viață.
Pentru că de-asta.

Laura

Acest post nu este scris ca să v-adoarmă, oameni mari. Este un post să va trezească la realitate. Realitatea mea.
Scriu aici nu ca să nu uit, ci ca să recitesc câțiva ani mai târziu, poate, cât de norocoasă sunt eu.
Am cunoscut-o pe Laura, tipa creață cu doi băieți undeva în urmă cu vreo 8 ani, dacă nu mă-nșel. Îmi aduc aminte perfect absolut tot. Ținuta ei albă de vară la început de sarcină cu Luca. Salata de ghebe, delicioasă, compania ei plăcută și ajutorul ei de fiecare dată necerut și necondiționat.
Ma bazez pe ea, oricând. La orice oră.
Sunt sigură că dacă târziu în noapte aș ciocăni la poarta ei, chioară de somn mi-ar deschide.
Laurica, multumesc pentru caloriferul minune, pentru rabdarea și prietenia ta sinceră oferită de fiecare dată din tot sufletul pentru oricine îți iese în cale.
Un om care nu vede la prima vedere decât un om bun, chiar dacă riscă dezamagirea ca mai târziu să descopere o lecție de viață nu ușoară...nu poate să fie decât un om bun cu suflet nu mare...ci uriaș.
Promit să vin odată sa-ți șterg geamurile multe și să te invit la gogoși. Cu brânză!
La mulți mulți ani!