La mulți ani!

Ilinca, lumină,

4 anișori...

În fiecare an, de ziua ta mi-aduc aminte frânturi din ziua în care te-ai născut.
Regret că deși parcă s-a întâmplat totul ieri încep să uit din momentele importante pe care le-am trăit intens, cu bucurie. Însă zilnic umpli golul cu replici simpatice care ne amuză ori ne copleșesc de drag.

Mi-ai cerut o dată să te iau în brațe să stăm inimă lângă inimă. Altădată mi-ai spus că sunt specială și că-ti place tot la mine.
Strigi apăsat ”mami!” când nu sunt atentă să te-ascult. Mergi cu mine peste tot. La coafor, la cosmetică, la cumpărături.
La teatru, unde mă întrebi dacă e de oameni mari ori de copii. Râzi la fazele amuzante odată cu noi chiar dacă poate nu le pricepi.

Trecură încă un an și multe-am mai învățat de la tine...
Că febra mare nu trece cu antitermice cum trece cu iubire.
Că tata e tata și mama e mama. Mama are cel mai bine grijă de copii.
Că oamenii sunt diferiți, mi-ai spus într-o dimineață în drum spre grădiniță. Și așa este, da.
Că dragostea pe care eu ți-o măsor până la stele și dincolo de ele, tu o măsori până la geam. Dar altfel masori tu iubirea, știu.

Ilincuș, când erai mică îți spuneam biluș...

La mulți ani, Ilinca!

Eu când am emoții sau am o fericire mare de tot...amuțesc.
Ar fi fost culmea să nu pot scoate o vorbă azi așa că postul asta l-am conceput cu câteva zile înainte.

Ilinca, draga mamei,
Trece timpul și trece frumos. Clipă de clipă ne-am bucurat alături de tine.

Erai mică, Ilincuș. Când am vrut să te pozez cu Andreea într-un părculeț, într-o vară, ți-am zis să te uiți în sus. Să îți ridici privirea să te pot fotografia. Și te-ai uitat...

Ești un copil isteț și bun.
Mă lași de-mi fac treaba prin casă, câteodată mă întreb de n-ai adormit. E prea liniște.
Altădată țipi, vrei să fii lăsată în pace, bați din picior, faci mofturi. Știu că atunci ai cea mai mare nevoie de iubire și afecțiune. Poate nu sunt eu mereu în zile bune dar să știi ca îmi reușește de cele mai multe ori.
Ilinca, ai colecție de bebeluși. De la mic la mare îi aliniezi și-i plimbi cu căruciorul. Îi invelești cu prosoapele mele de bucătărie și le faci unghiile cu lac.
Dansezi, cânți, mă întrebi dacă ai voce. Ceri în brațe, îmi spui că mă iubești foarte mult și răspunzi de fiecare dată cu ”Și eu..” când îți declar iubirea mea.

Să le spui tuturor când o să crești mare că ai fost și la creșă.

Am vrut eu să fii în rând cu lumea și copiii, să fii ca toți ceilalți. Am uitat că suntem unici. Am uitat să fac ce simt. Am plâns și tremurat odată cu tine, să știi. Tu plângeai pe la creșă iar eu ori pe la ușă, ori pe la geam. Mi-aduc perfect aminte că într-o dimineață când te-am dus am parcat mașina in fața gradiniței și când am plecat am trecut frumușel pe lângă ea. Am mers până acasă pe jos. Nu prea îmi aduc aminte cum dar în fața blocului mă întrebam unde e mașina. Acum râd dar nu-i râsul meu...
Te-ai atașat de popotanul tău cel moale și îl mângâi până adormi. Îl iei cu tine peste tot. La mare, la munte, la cinema, la teatru, la locul de joacă, în parc. A purtat dragul de el de la slipi până la ochelari 3D.

3 ani frumoși, pe cuvânt. Știu că vor fi din ce în ce mai frumoși și cu cât vei crește trăirile și simțirile se vor intensifica. Vei putea sta lângă mine când gătesc sau spăl vase fără a avea nevoie de scaun. O să mergi la școală așa cum îți dorești tu foarte mult de pe-acum...

Când mergem la culcare, Ilincuș, eu dorm la mijloc.Tu în stânga mea îmi ceri o mână. Să fii sigură că sunt lângă tine și mă mângâi până adormi. În dreapta e tatăl tău și-mi cere să vin mai aproape. Vin mai lângă tine și în secunda doi îs trasă de mijloc mai spre el. Și-adormim așa. Voi râzând care ”câștigă” mai mult din mine iar eu...plutind.

La mulți ani! Te iubește mami mult!

Pentru că.

          Pentru că suntem în plin sezon de ”pentru că” și-am scăpat teferi de sezonul ”nu știu eu de-astea”, ” așa cevaaa...” și câte și mai câte vreau să scriu niscaiva vorbe cu ”pentru că” ăsta, nu de alta dar vreau să fiu în trend.


Pentru că vin și trec zile de naștere.
Pentru că iarnă și evident frig.
Pentru că am început să urăsc zăpada din cauza pesimismului vostru.
Pentru că răbdare ciuciu. (Cei care mă adaugă în listă doar ca să mă întrebe dacă deranjează...direct OUT!)
Pentru că vin bun, și-o minune de copil.
Pentru că vreau și-mi pasă.
Pentru că mă gândesc dar nu sun.
Pentru că iubesc dar nu spun.
Pentru ca am luat hotărârea de una singură și pe propria-mi răspundere să lucrez de acasă și să stau cu Ilinca și să renunț la bunătate de job cu funcție, salar bunicel și stres pe masură.
Pentru că viață.
Pentru că de-asta.

Laura

Acest post nu este scris ca să v-adoarmă, oameni mari. Este un post să va trezească la realitate. Realitatea mea.
Scriu aici nu ca să nu uit, ci ca să recitesc câțiva ani mai târziu, poate, cât de norocoasă sunt eu.
Am cunoscut-o pe Laura, tipa creață cu doi băieți undeva în urmă cu vreo 8 ani, dacă nu mă-nșel. Îmi aduc aminte perfect absolut tot. Ținuta ei albă de vară la început de sarcină cu Luca. Salata de ghebe, delicioasă, compania ei plăcută și ajutorul ei de fiecare dată necerut și necondiționat.
Ma bazez pe ea, oricând. La orice oră.
Sunt sigură că dacă târziu în noapte aș ciocăni la poarta ei, chioară de somn mi-ar deschide.
Laurica, multumesc pentru caloriferul minune, pentru rabdarea și prietenia ta sinceră oferită de fiecare dată din tot sufletul pentru oricine îți iese în cale.
Un om care nu vede la prima vedere decât un om bun, chiar dacă riscă dezamagirea ca mai târziu să descopere o lecție de viață nu ușoară...nu poate să fie decât un om bun cu suflet nu mare...ci uriaș.
Promit să vin odată sa-ți șterg geamurile multe și să te invit la gogoși. Cu brânză!
La mulți mulți ani!

Vorbe.

O mașina argintie, două roșii și una neagră.
Mut privirea în partea cealalta o mamă își conduce fiica la școală.
Bate vântul.
Punga de hârtie o țin strâns împreună cu biletul de maxi-taxi de teamă să nu mi-l zboare printre blocurile gri. 50 de pași până ajung la blocul portocaliu să apăs pe 16. Urc scări și dau de o cămăruță de usucă locatarii rufele. Fac stânga și dau ”bună dimineața”.
Cald și aer ticsit de miros de dosare.
Cafea, covrigi, Excel.
Timpul trece iar ochii mei obosesc pe zi ce trece mai repede. Ciocolată și Cola servită pe la ora 17, asta în loc de ceai. Trist.
Telefoane, fax, OP-uri, fișe de aptitudine abramburite printre acte adiționale. Râd și uit să scriu 9 în loc de 7.

Ore suplimentare, bani, viață 0.

Cald.
Soare arzător și zi de miercuri. Cu mâinile pe un volan negru de cauciuc murdar respiram un aer cald. Praf, raze de soare îndrăznețe și coadă la covrigăria din colț.
Aș fi putut măcar să-mi dau jos geaca dar centura era singura care îmi oferea siguranță. Era strânsă bine pe corp, fixă, puteam conta pe ea.
Pe scaunul din dreapta  zac niște hârtii. În copie și original.
Birourile de la finanțe îs ticsite de dosare prăfuite, oameni fără viață și poftă de muncă, grași, neîngrijiți. Se aud tocuri de cucoane și simt miros de cafea. Împăcată cu ideea că pentru o amărâtă de hartie și-o ștampilă tre s-alerg 3 zile, închid muzica și pornesc cu a-ntâia fără să mă grăbesc undeva. Și țuști! parcă de nicăieri, un nene cam pe la 40 de ani, blond cu chică, transpirat, cu ochii bulbucați îmi sare-n față facând semne cu ambele mâini...cam disperat.
Frânez.
Ascult cu calm și dau înapoi ascultându-i indicațiile. Mi-a făcut semn să rămân pe loc și-a trecut alergând la treabă. Un gunoier, mai exact, încerca să scoată din parcare cu spatele o mașină RER. Spațiu cam mic, agitație mare. Omul își dădea și palme când nu-i reușea vreo manevră. Era haios dar un om atât de devotat muncii lui nu prea văzusem in ultima perioadă și m-a bucurat.
L-am privit și cu piciorul pe frână respirand aer cald, mi-l și vedeam pe nenea de la finanțe lasând scărpinatul pe la ceafă pentru acasă, trezit și nu dormind pe un scaun mult prea mic pentru fundul lui, punându-și în ordine toate hârțoagele de pe birou și dându-și palme bucuros că și-a regăsit cana de cafea.
Parchez și mă așez la coadă. Un covrig cu susan sper să-mi aducă zâmbetul înapoi pierdut la ușa de la etajul 3, camera 14...

La mulți ani, Jeo a mea!

Îmi place să-ți spun așa pentru că ești acolo mereu.
Mereu. La bine ori la greu. Știu că sună a clișeu dar chiar așa este.
Am tocit tastatura ce-i drept în ultima vreme, am pierdut noțiunea timpului, au zăcut vase în chiuvetă fără să-mi pese, din cauza ta. Am ieșit din tiparul meu vreau nu vreau, am lăsat orgoliul la o parte. Am spus: pot! cand nici eu nu credeam că pot.
M-ai ambiționat și m-ai trezit de multe ori la realitate când....nici tu nu iți dai seama când.
Suntem diferite și totuși...ne-am fost alături una celeilalte de-atâtea ori.
Spun răspicat, apăsat, tare, țipând chiar: TE IUBEEEEEEESC!
Poate nu ți-am demonstrat de prea multe ori asta dar să-ti spui drept... aș întreba de o mie de ori în alte o mie de vieți, la fel: ”Vrei să fii colega mea?”
Și asta pentru că nu mi-ar fi teamă de răspuns. Știu sigur că răspunsul ar fi același ca și-acum 16 ani.
Este ziua ta, ești departe și totuși atât de aproape...

LA MULȚI ANI!!!!