Scriu aici nu ca să nu uit, ci ca să recitesc câțiva ani mai târziu, poate, cât de norocoasă sunt eu.
Am cunoscut-o pe Laura, tipa creață cu doi băieți undeva în urmă cu vreo 8 ani, dacă nu mă-nșel. Îmi aduc aminte perfect absolut tot. Ținuta ei albă de vară la început de sarcină cu Luca. Salata de ghebe, delicioasă, compania ei plăcută și ajutorul ei de fiecare dată necerut și necondiționat.
Ma bazez pe ea, oricând. La orice oră.
Sunt sigură că dacă târziu în noapte aș ciocăni la poarta ei, chioară de somn mi-ar deschide.
Laurica, multumesc pentru caloriferul minune, pentru rabdarea și prietenia ta sinceră oferită de fiecare dată din tot sufletul pentru oricine îți iese în cale.
Un om care nu vede la prima vedere decât un om bun, chiar dacă riscă dezamagirea ca mai târziu să descopere o lecție de viață nu ușoară...nu poate să fie decât un om bun cu suflet nu mare...ci uriaș.
Promit să vin odată sa-ți șterg geamurile multe și să te invit la gogoși. Cu brânză!
La mulți mulți ani!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu