Etape

Mă tot gândeam. Care să fi fost domnule rostul bușiturilor ăstora cu fundul de pământ când ți-era lumea mai dragă?
Trec toate?
Și trec probabil dar eu deschid ochii mari și benoclându-mă în tavan revăd câteva etape trecute dar nu apuse. Încă mai ard mocnind undeva în subconștientul meu.
Eu le numesc ETAPE. Le numesc așa nu de dragul răsunătorului și cu ecou al cuvântului ăstuia. Ci pur și simplu niciun moment bun sau mai puțin bun nu trece ci doar este depășit de un altul cu altă intensitate și importanță.
Zău de m-ar mai deranja faptul că iubitul n-ar da semne de viață ziua-ntreagă. Sau că nu mai am rimel. Sau ca X-ulescu sau X-uleasca nu mi-au ridicat statuie în urma faptelor mele de vitejie.
Din zi în zi mi-am dat seama că am ajuns într-o etapă a vieții de care nu mai vreau să trec.
Două mânuțe mici, finuțe îmi înconjoară gâtul și-o guriță de biluș cu păr bălai îmi sărută fruntea.
Vă spui sincer. Toate trec...